Experiența NeConferinței prin ochii colegului nostru, Gheorghe Alexandroiu
Idei care mi-au rămas întipărite:
Am participat sâmbătă, 29 noiembrie, la NeConferința RestartEdu2014 la Impact Hub. În cadrul evenimentului au fost prezente mai mult 120 de persoane din diverse medii, interesate să creeze, sau să stimuleze o cultură a învăţării în România şi în acelaşi timp să inoveze şi să transforme educaţia.
Ziua a debutat cu o discuţie despre "Cum creştem cultura învăţării?", invitaţi speciali fiind Iuliana Stan - Human Synergistics, Lucian Mihai - Interact, Andreea Ion - Policolor, Ioana Cepoi– Universitatea Alternativă, iar moderatorul Traian Brumă - Universitatea Alternativă. A continuat apoi cu un exerciţiu pe echipe, în care am fost provocaţi să ne imaginăm şi să identificăm soluţii optime pentru diferite medii în care am putea dezvolta cultura învăţării (la nivel personal, la şcoală, în bussines, în România). Un exerciţiu interesant, din care am avut multe de învăţat, deoarece a scos la iveală o mulţime de idei de la oameni din structuri diferite, toate concentrate către acelaşi scop, acela de a transforma educaţia într-un motor al schimbării.
În a doua parte a zilei, accentul a picat pe atelierele Open Space propuse şi apoi votate de noi, participanţii. Au fost două sesiuni a câte şase ateliere, printre temele discutate regăsindu-se :
- Online Live Learning;
- Cum ar putea arată spaţiile care încurajează cultura învăţării;
- Opţionalul - Conţinuturi noi în sistem;
- Creativitatea prin educaţie sau educaţia pentru creativitate;
- Cum poziţionăm România ca un hub de învăţare non-formală?;
- Cum îţi finanţezi ideea cu care vei schimba lumea?;
- Politici publice în educaţie.
Am participat la două dintre aceste ateliere, deşi mi-aş fi dorit să pot merge la toate, să mă bucur de diversitatea de perspective dezbătute.
- Suntem la începutul celei de a III-a revoluţii industriale, iar sistemul de educaţie nu este încă adaptat;
- Învăţarea este un proces natural şi este diferită de educaţie, care este un sistem;
- “A preda” reprezintă o îmbinare între a cunoaşte foarte bine ceea ce vrei să transmiţi şi emoţie, care te ajută să faci acest lucru, în mod eficient ;
- “Cea mai mare performanţă o reprezintă compatibilitatea dintre oameni”;
- O întrebare nu are un răspuns unic, cum nici soluţiile pentru ceea ce ne propunem nu pot fi unice, dar printr-o multitudine de acţiuni, putem activa o schimbare.
Mulţumesc Impact Hub pentru că mi-aţi oferit ocazia de a întâlni atât de mulţi oameni energici şi cu zâmbetul pe buze, care fac, susţin sau îşi doresc să facă ceva diferit în educaţie!