Gala Femeilor Rome 2014 - " Privește-mă așa cum sunt!"
Pentru că unul dintre obiectivele principale ale Asociaţiei Tineri pentru Dezvoltare Durabilă este promovarea diversităţii culturale, o parte dintre membrii asociaţiei au participat vineri, 7 martie, la Gala Femeilor Rome, eveniment ajuns la a IV-a ediţie, în care s-a adus un omagiu tuturor acelora, care cu efort, dedicaţie şi perseverenţă , contribuie la îmbunătăţirea imaginii şi situaţiei minorităţii romilor din România.
Lansată pentru prima dată în anul 2011 în România sub sloganul “Priveşte-mă aşa cum sunt!”, Gala promovează femei rome care prin muncă şi perseverenţă în diverse domenii, contribuie la îmbunătăţirea vieţii comunităţilor de romi. În cei 3 ani de existență, Gala Femeilor Rome a reunit 50 femei rome laureate, peste 200 de femei rome nominalizate și aproximativ 1000 de participanți.
Gala Femeilor Rome reprezintă un mesaj de încurajare, de vizibilitate, de implicare constantă a femeilor rome în viaţa publică, femei ce pot deveni modele demne de urmat pentru tinerele generaţii.
„Femeile rome se confruntă zi de zi cu violența din spațiul public și cu atitudinile de nepăsare ale oamenilor în fața abuzurilor de toate felurile. Mai mult, atunci când o comunitate este evacuată abuziv, femeile sunt cele care iau inițiativa de a susține drepturile familiei în fața autorităților. Este inacceptabil ca, în zilele noastre, oamenii sa trăiască fără un acoperiș deasupra capului, iar autoritățile publice trebuie să înceapă să aibă grijă de cetățenii săi.”
Mihaela Gheorghe, una dintre organizatoarele evenimentului
slide21.jpg | DSCN0455 (3).JPG | DSCN0454 (2).JPG |
---|---|---|
DSCN0457 (2).JPG |